- Scris de Irina Sima
Partidul Social Românesc a oficializat, vineri 15 mai 2015, deschiderea filialei județene a organizației politice, în prezența președintelui PSRO, senatorul Mircea Geoană.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Partidul Social Românesc anunță, prin intermediul unui comunicat trimis presei, lansarea organizației județene Prahova, într-o conferință ce va avea loc la sediul Vigo Grand Hotel, în ziua de vineri 15 mai 2015, începând cu ora 14. La eveniment va participa președintele partidului, senatorul Mircea Geoană.
Senatorul Andrei Volosevici a publicat un mesaj pe pagina personală de Facebook în care mulțumește reprezentanților tuturor formațiunilor politice și presei prezente la dezbaterea de joi, care a avut ca temă găsirea unei soluții viabile pentru realizarea viitorului Spital de Pediatrie din Ploiești.
Tineretul Național Liberal Prahova a organizat în perioada 3 aprilie – 11 mai workshopuri gratuite cu tema "Provocările unui discurs public". Cursurile au fost destinate atât tinerilor liberali, cât și celor neafiliați politic. Participanții au învățat cum să gestioneze emoțiile în cadrul unui discurs public, și-au însușit noțiuni despre limbajul non-verbal, pregătirea discursului, focus și alte informații legate de vorbitul în public.
PNL a dat publicității un comunicat de presă semnat de cei doi copreședinți ai filialei județene, George Ionescu și Ion Luchian, în care critică faptul că de trei ani Executivul din cadrul Primăriei Ploiești „nu a reușit să conducă lucrurile spre un făgaș clar" în ceea ce privește proiectul Spitalului de Pediatrie, în document semnalându-se, totodată, neregulile din contractul de sponsorizare. Reacția liberalilor vine după dezbaterea care a avut loc joi 7 mai 2015, în care s-a încercat un dialog serios legat de viitorul acestui proiect. Detalii AICI
Deputatul prahovean Gabriela Anghel critică, într-o declarație politică, decizia de impozitare a bacșișului, atenționând că această formă de „atenție" nu se compară cu șpaga unor funcționari sau aleși publici. „ Inseamna zambet si amabilitate atunci cand nu ai chef nici sa zambesti nici sa fii amabil. Inseamna atentie, cunostinte, experienta, dorinta de a evolua in meseria pe care o faci pentru cativa banuti in plus pe care clientul ti-i da. Inseamna acei banuti care te ajuta inca sa traiesti in Romania si sa amani de pe o zi pe alta sa iti iei lumea in cap ca sa devii sclavul Europei", declară Anghel.
PNL Prahova a organizat joi, 7 mai 2015, o dezbatere având ca temă principală identificarea unei soluții pentru realizarea spitalului de pediatrie din Ploiești, la discuții fiind invitați reprezentanți din toate partidele politice, dar și specialiști din sistemul sanitar prahovean.
A INTRAT ÎN CAMPANIE Senatorul Daniel Savu șochează, astăzi, printr-o declarație politică agresivă făcută pe holurile Primăriei Ploiești, atacându-l pe senatorul Andrei Volosevici cu un limbaj specific unei perioade de plină campanie electorală mioritică. Daniel Savu îl calomniază pe Volosevici, cu toate că nu este nici campanie electorală și nici nu ar avea un motiv de replică generat de fostul primar. Senatorul PSD spune că vrea să scape Ploieștiul de Volosevici, care ar fi, în opinia senatorului PSD, „o calamitate"! Totodată, Savu declară că privește spre viitor, dorind ca administrația ploieșteană să-și revină din „șocul produs de arestarea lui Iulian Bădescu". Culmea - fostul coleg de partid al lui Savu! Replica lui Volosevici nu s-a lăsat așteptată: „Savu subestimează inteligența ploieștenilor. Sau s-o fi decis reluarea proiectului Pensiei Municipale?”
Partidul Național Liberal, filiala Prahova, găzduiește joi, 7 mai 2015, o dezbatere, cu tema "Vrem un nou spital de pediatrie în Ploiești". Evenimentul se va desfășura la sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ, începând cu ora 13:00.
La dezbaterea publică inițiată de grupul consilierilor PNL Ploiești vor fi invitați atât factorii administrativi și politici ai județului, indiferent de formațiunea din care provin, cât și cadre medicale interesate de acest subiect.