Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

christian irobiso petrolul
Categorie: Sport
  • Gruparea ploieșteană ar putea reuși una dintre loviturile acestui sezon de transferuri.
  • Atacantul nigerian pe care l-a vândut acum câteva luni în Arabia Saudită va reveni la Ploiești.

Petrolul a reușit să ajungă la o înțelegere cu Christian Irobiso, vândut pentru 120.000 de dolari la Al Ula, din Arabia Saudită, anunță ProSport. Formația acestuia a ieșit din obiectiv, așa că a dat verde revenirii atacantului la Ploiești, alături de echipa unde acesta a fost unul dintre golgheteri.

Prima dată, Irobiso a ajuns la Ploiești în vara lui 2022, după ce în Liga I mai jucase pentru Gaz Metan Mediaș (23 meciuri/2 goluri marcate) și Dinamo București (8 meciuri/3 goluri marcate). În septembrie anul trecut, acesta a plecat la Al Ula, o formație din Liga a III-a a Arabiei Saudite.

Citiți și: PETROLUL - CFR CLUJ, URMĂTORUL MECI DE PE „ILIE OANĂ”. OASPEȚII ÎL VOR AVEA PE BANCA TEHNICĂ PE ADRIAN MUTU

Clubul ploieștean nu a anunțat oficial, deocamdată, revenirea atacantului Christian Irobiso.

 Foto: arhiva FC Petrolul

Back To Top