- Scris de Anca Visan
O avarie la o conductă, pe raza comunei prahovene Tomşani, a lăsat peste 4.000 de prahoveni, sâmbătă, timp de aproape jumătate de zi, fără alimentare cu gaze naturale. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a intervenit pentru evitarea unor probleme şi mai mari, iar alimentarea a fost reluată abia în jurul prânzului.
Nu mai puţin de şapte autoturisme au fost implicate în două accidente rutiere petrecute vineri după-amiază pe DN 1, în Prahova, în dreptul oraşului Băicoi, la distanţă de câteva sute de metri unul de celălalt. Două victime, câte una de la fiecare coliziune, au avut nevoie de transport la spital pentru îngrijiri suplimentare, iar Poliţia a anunţat că traficul rutier pe acest tronson al Drumului Naţional 1 a fost restricţionat pe sensul de mers dinspre Braşov spre Bucureşti.
Trei locuințe au fost afectate de incendiul izbucnit azi-noapte, în jurul orei 2.00, în localitatea prahoveană Vâlcănești. Peste 30 pompieri au fost mobilizați la locul evenimentului, echipajele luptându-se cu flăcările timp de aproximativ cinci ore.
Caz şocant în comuna prahoveană Ciorani! Un bărbat a murit asfixiast, după ce s-a înecat cu mâncare, primele informaţii fiind că incidentul bizar a avut loc la o întrunire publică organizată de primarul localităţii. Poliţia a deschis un dosar penal, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul, dosar in rem, asta însemnând că se fac cercetări cu privire la fapta în sine, fără a fi vizată o persoană anume.
Gurmanzii vor avea parte de o grămadă de surprize, luna viitoare, la Ploiești, unde va ajunge pentru prima dată festivalul de street food organizat de Truck Street Festival.
Ediția de anul acesta a campaniei "Verde Crud" va avea loc în perioada 7 - 17 mai, a anunțat Primăria Sinaia.
Gondola Sinaia anunță că instalațiile de transport pe cablu din stațiune intră, în această lună, în revizia prelungită de primăvară, așa că în unele zile vor rămâne oprite.
Cei 440 de preșcolari și elevi înscriși la unitățile de învățământ din Posești primesc, din această săptămână, sandviciuri și fructe în locul gustării obișnuite distribuite la nivel național prin programul guvernamental "Lapte și corn".