- Scris de Cristina Marinescu
Copiii ploieșteni pasionați de sport sunt așteptați duminică, de la ora 8.00, la cea de-a V-a ediţie a concursului de biciclete pentru copii "Road Grand Tour".
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Gândită ca o măsură care să elimine aglomerația de la ghișeele de la Înmatriculări Auto, serviciu din subordinea Prefecturii Prahova, aplicația on-line pentru efectuarea programărilor s-a transformat, se pare, într-o afacere profitabilă pentru unii. Analiza făcută de autorități a scos la iveală situații incredibile care impun noi reguli.
O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite grav, într-un accident produs miercuri dimineaţă pe Drumul Naţional 1, în dreptul localităţii Ciolpani. Cei patru răniţi, printre care şi doi copii, au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi de urgenţă la spitale din Capitală.
Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova au anunţat că demarează controale în judeţ, în cadrul unei ample acţiuni tematice solicitate la nivel naţional. Inspectorii DSVSA vor face verificări, pe toată durata verii, la taberele, locurile de agrement, hipermarketurile şi restaurantele din Prahova.