- Scris de Anca Visan
O dubiţă şi un autoturism au fost implicate într-un accident rutier petrecut marţi, pe Drumul Naţional 1, în zona Posada. Coliziunea a avut loc pe sensul de coborâre, traficul rutier derulţndu-se cu dificultate la această oră în urma accidentului.
Mii de elevi prahoveni din familii nevoiașe vor beneficia de un sprijin, la început de an școlar. Ei vor primi, din partea ISJ Prahova, pachete cu rechizitele necesare la începerea cursurilor.
Pompierii militari din cadrul ISU Prahova au reușit cu greu, luni dimineață, să lichideze un incendiul izbucnit într-o gospodărie din Bănești, care amenința să se propage și la locuința vecină.
Un medic oftalmolog din Prahova a fost trimis în judecată, alături de alte aproape 20 de persoane, într-un dosar cu prejudiciu uriaș. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, acesta își ajută "pacienții" cu falsificarea de documente, în vederea obținerii, pe nedrept, a certificatelor de handicap și ajutoarelor financiare aferente.
Accidente unul după altul, luni, în jurul orei 15.00. Două evenimente rutiere grave s-au petrecut, la intervale scurte de timp, pe DN 1A, la Măgurele, și pe DN 1, la Românești. Numeroase asemenea incidente s-au petrecut în Prahova, în ultimele ore, pe fondul condițiilor meteo (VEZI DETALII
De cum au început ploile, duminică seară, din județ au început să vină și informații cu privire la accidente rutiere petrecute aproape în același timp.
Trei persoane au fost rănite, luni după-amiază, într-un accident petrecut în localitatea prahoveană Blejoi, a anunțat Poliția Prahova.
Accident, duminică, la o trecere la nivel cu calea ferată din apropierea Oborului din Ploiești.