- Scris de Irina Sima
Peste 177.000 de şcolari de clasa a VIII-a vor susţine simularea la proba scrisă de limba şi literatura română pentru evaluarea naţională, iar mai bine de 280.000 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a vor da aceeaşi simulare, dar pentru examenul de bacalaureat, se arată într-un ordin al ministrului Educației.
Un incendiu puternic a cuprins, în nopatea de sâmbătă spre duminică, un depozit de cherestea din satul Poiana Trestiei, comuna Cosminele.
George Plosacru, hoțul care a furat două diamante și două inele cu valoare totală de peste 5 milioane de euro a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Ploiești.
O construcție care aparține preotului Tănase de la Valea Plopului, județul Prahova, a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Un echipaj al ISU Prahova a fost solicitat pentru asigurarea unui perimetru de siguranță, după ce mai multe bucăți de tencuială din blocul "Șapte Etaje" s-au desprins și au căzut pe trotuar.
Un accident s-a produs vineri, în jurul orei 23.00, pe DN 1B, în zona localității Blejoi.
Un martor a surprins un dialog halucinant între un șofer aflat sub influența alcoolului și polițistul care încerca să îl legitimeze. Șoferul a lovit, noaptea trecută, refugiul stației de tramvai de pe Bulevardul Republicii din Ploiești, zona Mega Image, iar polițiștii sosiți la fața locului l-au depistat pe individ cu o alcoolemie de 0.77 miligrame alcool pur în aerul expirat.
Valorile termice se vor apropia de cele normale pentru această perioadă, informează ANM care anticipează ploi în sudul şi estul ţării, iar la munte vor fi precipitaţii mixte.