- Scris de Irina Sima
Magistrații Tribunalului Prahova au aprobat cererea procurorilor DNA în ceea ce îl privește pe Constantin Ispas, șeful DGA Prahova, plasându-l pe acesta în arest preventiv pentru o durată de 30 de zile. În ceea ce îl privește pe Emanuel Saghel, ofițerul BCCO implicat în dosarul de corupție instrumentat de DNA Ploiești, acesta a fost plasat sub control judiciar.
Procurorii DNA ar fi cerut pentru Rădulescu controlul judiciar. Potrivit surselor jurnaliștilor incomod.ph, acesta ar fi colaborat cu anchetatorii, dând informații despre colegii reținuți ieri, Ispas și Saghel.
Şeful DGA Prahova, Constantin Ispas, este suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită, fiind acuzat că a intervenit la funcţionari cu atribuţii de control pentru protejarea unor firme, în schimb încasând de la acestea sume de bani prin intermediul societăţilor familiei sale.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 august 2015, a inculpaților:
Șeful DGA Prahova a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore. Constantin Ispas este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită, fiind acuzat că a intervenit la funcţionari cu atribuţii de control pentru protejarea unor firme, în schimb încasând de la acestea sume de bani prin intermediul societăţilor familiei sale, folosirea de informații care nu sunt destinate publicității, permiterea unor persoane care nu sunt autorizate la aceste informații. Emanuel Saghel, ofițer, BCCO, a fost reținut și acesta în dosar.
Fostul primar al municipipiului Ploieşti a fost eliberat din arest de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia este una definitivă şi se va pune în aplicare de îndată.
Cei trei ofițeri din cadrul IPJ Prahova care au fost aduși la DNA Ploiești într-un dosar în care sunt semnalate fapte grave de corupție au căzut în plasa Direcției de Informații și Protecție Internă, serviciul de informații din cadrul Ministerului de Interne, care a pus la dispoziția procurorilor anticorupție suport de specialitate pentru urmărirea celor trei și a celorlalte personaje implicate în dosar. Informația a fost făcută publică de către portalul stiripesurse.ro. Detalii despre caz
Partidul Național Liberal Prahova solicită Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să facă cât mai curând toate demersurile pentru reconfigurarea intrării în municipiul Ploiești dinspre DN1, zona Metro și Carrefour.