- Scris de Paul Dumitrescu
Unul dintre cei mai odioși criminali din Prahova, femeia care și-a îngropat de viu copilul nou-născut în closetul din spatele casei, va fi judecată de Tribunalul Prahova.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Elena Udrea a fost adusă, miercuri, din arest, la instanţa supremă, unde se judecă cererea procurorilor DNA de arestare a deputatului PMP, în dosarul Microsoft. La intrarea în sediul ICCJ aceasta a repetat gestul de a duce degetul arătător pe nas, pe care l-a făcut şi în plenul Camerei Deputaţilor.
Marți, șeful statului a fost aşteptat la aeroport de reprezentanţii Ambasadei Române la Paris, precum şi de oficiali din partea franceză. La coborârea din nava prezidenţială, soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, a primit un buchet de flori şi s-a îndreptat spre maşină, alături de președintele Kalus Iohannis.
Numeroase firme din Prahova pun la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă joburi care necesită o calificare, dar și numeroase oportunități pentru absolvenți de studii superioare. Kaufland, Agvila, Timken și Mc Donal's sunt numai câteva dintre companiile care oferă posturi vacante.
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare de criminalitate organizată, specializată în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, pe relaţia România - Spania. Cinci persoane au fost reţinute în România, iar șapte au fost arestate în Spania.
Ministerul Sănătății va avea acces la dosarul cu informații despre produsele cosmetice aflate pe piaţă spre comercializare şi va avea dreptul să dispună analiza acestora, inclusiv să impună retragerea de pe piaţă a unui produs sau interzicerea acestuia dacă sunt încălcate normele de sănătate umană.