- Scris de Paul Dumitrescu
Doi poliţişti au fost răniţi într-un schimb de focuri în Paris în această dimineaţă. În jurul amiezii, polițista rănită a murit. Deocamdată nu s-a stabilit o legătură între incident şi cel de ieri de la redacţia Charlie Hebdo. Astăzi, a mai avut loc și o explozie la o moschee, urmată de alte două atacuri la alte lăcașuri de cult musulmane.
Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare (A.S.S.C.) din cadrul Primăriei Ploiești distribuie ajutoarele alimentare din Fondul de Ajutor european şi cetăţenii - şomeri neindemnizaţi, până la data de 30 ianuarie 2015.
Un bărbat de naţionalitate română în vârstă de 25 de ani a fost arestat marţi, fiind suspectat de uciderea scriitorului Menis Koumandareas, unul dintre cei mai prestigioşi din Grecia, găsit strangulat la începutul lunii decembrie în locuinţa sa din Atena, a anunţat poliţia.
Joi, consilierii locali din Ploiești se vor reuni în ședință extraodinară pentru modificarea unei Hotărâri referitoare la aprobarea finanțării pentru reabilitarea termică a trei blocuri din Ploiești.
Mai multe camere de supraveghere au surprins, în noaptea de marți spre miercuri, 7 ianuarie, o lumină intensă. Pe numeroase bloguri și rețele de socializare au apărut opinii care susțin că a fost un meteor care a explodat, aspect confirmat de către reprezentanții Societăţii Astronomice Române de Meteori.
În 2015, cuantumul ajutorului de deces crește cu peste 100 de lei, după cum se stabilește în bugetul asigurărilor sociale pentru acest an.
Aproximativ două milioane de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica miercuri, 7 ianuarie, cu ocazia Sfântului Ioan, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Președintele Klaus Iohannis a acordat primul interviu din acest an publicației adevarul.ro. Șeful statului a vorbit despre relația sa cu premierul Victor Ponta, dar a răspuns și întrebărilor despre MCV.