- Scris de Ioana POPA
Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și-a dat acordul pentru ca la Ploiești să se organizeze negociere directă pentru asigurarea serviciului de dezinsecţie/dezinfecţie/deratizare. Anunţul a fost făcut de primarul Adrian Dobre, în condițiile în care licitația pentru atribuirea acestui contract nu este încheiată, iar în municipiu ar fi trebuit deja să înceapă stropirile.
Centrul municipiului Ploieşti ar putea rămâne, începând din această vară, cu foarte puţine locuri de parcare gratuite, în condiţiile în care, potrivit unor surse din administraţia locală, SGU a solicitat să primească în concesiune mai multe spaţii, pentru înfiinţarea de noi parcări cu plată. Primul pas pentru societatea administraţiei locale, care în prezent gestionează 24 de parcări cu plată, va fi să primească în administrare opt parcări în care SGU a mai perceput taxe de la şoferi şi în trecut, urmând ca al doilea pas, mult mai ambiţios, să vizeze alte 25 de parcări.
Reprezentanţii Primăriei Ploieşti vor efectua, săptămâna viitoare, o nouă vizită peste hotare, de data aceasta în Cipru. Deplasarea, care nu a fost aprobată în Consiliul Local, a fost confirmată de conducerea Primăriei, ea venind în contextul unor discuţii despre plecări în SUA şi China şi după ce, în ultimele luni, delegaţii ale administraţiei ploieştene au mai mers în Aspropyrgos (Grecia), Strasbourg (Franţa), Harbin (China) sau Munchen (Germania).
Administraţia Parcului Memorial "Constantin Stere" din Bucov, instituţie subordonată administraţiei locale ploieştene, a solicitat acordul autorităţii tutelare pentru a putea să facă în regie proprie intervenţiile pentru dezinsecţie. Solicitarea, adresată Primăriei Ploieşti, vine în contextul binecunoscutului blocaj al serviciului de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie.
Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a confirmat că a comandat un audit la Clubul Sportiv Municipal, în urma solicitărilor adresate în şedinţa de la finalul lunii aprilie a Consiliului Local de către viceprimarul Ganea şi mai mulţi aleşi municipali ai PSD. Verificările, efectuate de compartimentul intern de audit din Primărie, vizează modul de cheltuire a fondurilor primite de CSM de la bugetul local.
"Dacă nu vine muntele la tine, vii tu la el!". Este sloganul sub care autoritățile din Sinaia derulează, anul acesta, stagii de practică, adresate studenților de la diferite specializări, cărora doresc să le arate "un alt mod de a face administrație".
Intrarea de la Podul Înalt în Ploiești nu mai face față fluxului rutier deja de ani buni. Cele două benzi se dovedesc insuficiente pentru numărul de mașini în creștere de la o zi la alta, în condițiile dezvoltării parcurilor industriale dinspre Târgoviște. Din anul 2018 pot fi accesați bani europeni – 9.500.000 de euro nerambursabili în proporție de, rețineți, 98%, care pot fi destinați decongestionării acestui sector, iar Primăria a început să lucreze la întocmirea dosarului încă de anul trecut pentru a depune cât mai repede cererea de finanțare. Numai că, la final, s-a descoperit că în documentație există... mai multe certificate de urbanism!
Convocat joi dimineaţă, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul administraţiei ploieştene a respins cererea primarului Dobre de declarare a stării de urgenţă în privinţa dezinsecţiei. Solicitarea edilului - care ar fi putut duce, în viziunea lui Adrian Dobre, la încheierea unui contract prin încredinţare directă pentru începerea stropirilor - a primit doar 10 voturi pentru, în condiţiile în care au mai existat unul împotrivă şi 14 abţineri, ceea ce a dus la respingerea ei. Acest rezultat vine în contextul în care acest comitet este compus în mare parte din angajaţi ai Primăriei sau diverselor structuri subordonate, cum ar fi Regia de Servicii Publice, Poliţia Locală sau SGU. Primarul şi cei doi viceprimari au şi ei drept de vot.
Operațiunea "Căpușa" continuă la Ploiești. Deocamdată, nu concret, prin ierburile unde căpușele s-au cuibărit confortabil, ci prin "comitete și comiții".