Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Petrolul
Categorie: Sport

Neînvinși în primele două etape disputate în anul 2024, cei de la Petrolul se pregătesc acum să primească pe „Ilie Oană” o candidată la titlu, pe CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 17:00.

 

Cu cât se apropie mai tare finalul primei părți a stagiunii de SuperLigă, cu atât crește importanța fiecărui meci și a fiecărui punct în calculele din clasament, pentru accederea în play-off și play-out. Cu patru puncte din șase posibile obținute în cele două partide jucate în acest debut de an „centenar” - 1-0 cu Dinamo și 0-0 la Galați, cu Oțelul - Petrolul va primi acum vizita clujenilor de la CFR, care au cucerit cinci dintre ultimele șase titluri naționale.

 

La conferința de presă premergătoare jocului, tehnicianul Florin Pîrvu s-a arătat încrezător și a subliniat, printre altele, revenirea lui Adrian Mutu pe stadionul „Ilie Oană”. Fostul fotbalist al Petrolului a fost instalat recent pe banca CFR-ului, iar sâmbătă se va confrunta pentru prima dată cu fostul său antrenor secund.

„O echipă foarte bună, cu jucători valoroși, care pot face diferența oricând! E clar că ne va aștepta un meci foarte dificil, dar jucăm în fața propriilor suporteri și vom face tot ce depinde de noi ca să câștigăm. Pe Adi Mutu l-am avut ca jucător la Petrolul, în 2014, atunci când eram antrenor secund aici, dar am fost și colegi la echipa națională. A fost un fotbalist extraordinar, știm asta cu toții, și sper că va avea și ca antrenor rezultate foarte bune, dar după meciul cu noi!” spune antrenorul „lupilor galbeni”.

WhatsApp-Image-2024-02-02-at-16.30.53_c8f0ea73_1.jpg

 

Mijlocașul petrolist Sergiu Hanca, revenit în lot după ce a ispășit o etapă de suspendare la Galați, a oferit următoarele declarații:

„Mă gândesc puțin la meciul din tur, în care consider că am pierdut nemeritat, și cred că mâine e timpul pentru o revanșă! Îl cunosc foarte bine pe Adi Mutu, știu ce fel de antrenor este, genul care vrea să creeze campioni, dar nu știu dacă a avut la dispoziție timpul necesar să implementeze anumite lucruri la CFR și putem să profită de asta. Suntem Petrolul, o echipă de tradiție, am demonstrat că avem valoare, am jucat de la egal la egal cu toată lumea în acest campionat, și trebuie să arătăm, din nou, asta pe teren. Nu am venit aici ca să mă bat la retrogradare, ci să facem performanță! Cred în acest lucru, în acest proiect, trebuie să scoatem maximum din fiecare meci pe care îl mai avem de disputat până la finalul sezonului regulat și să obținem, astfel, ceea ce ne dorim cu toții.”

WhatsApp-Image-2024-02-02-at-16.30.54_1d79d294_1.jpg

 

Accesul la meciul de sâmbătă, programat la ora 17:00, se face prin bilete disponibile online sau la casa stadionului „Ilie Oană”, începând cu ora 10:00 în ziua meciului.

Partida va fi condusă de o brigadă formată din Radu Petrescu (București) – Mircea Mihail Grigoriu (București) și Mihai Marius Marica (Bistrița), cu George Cătălin Găman (Craiova) în rezervă. Arbitrul VAR va fi Marcel Bîrsan (București), iar arbitru AVAR, Claudiu Marcu (Constanța). Observatori vor fi Marin Barbu (Bixad) și Irina Mîrț (București).

  

Sursă: FC Petrolul Ploiești

 

Citește și PETROLUL A MAI RENUNȚAT LA DOI JUCĂTORI

 

Back To Top