- Scris de Paul Dumitrescu
Luni, 9 februarie, în jurul orei 20.00, o patrulă de jandarmerie aparținând Inspectoratului Județean Prahova, aflată în serviciu în zona de Nord a municipiului Ploiești, a surprins o persoană ce sustrăgea produs petrolier.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
O nouă strategie de Guvern, privind protecţia copilului, include amenzi dure pentru părinţii care îi lasă pe cei mici să stea mai mult de patru ore pe zi în faţa calculatorului, tabletei sau al oricărui alt mijloc de comunicare electronic. Tutorii pot fi acuzați de neglijență în aceste cazuri, de asemenea familiile care nu îi îmbrăca şi nu îi hrănesc pe cei mici corespunzător.
Elena Udrea s-a prezentat la Secția 2 de poliție a Capitalei. Deputata, a cărei arestare preventivă a fost încuviințată luni de colegii din Cameră, este aşteptată marți dimineaţă și la Secţia 2 de poliţie, ea fiind cercetată sub control judiciar în dosarul Microsoft.
Guvernul nu a ajuns la un acord cu FMI şi Comisia Europeană, în actuala misiune de evaluare. Cele două instituţii au cerut „creşterea abruptă" a preţului la gaze pentru populaţie şi CET-uri din aprilie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia, a anunţat luni premierul Victor Ponta într-o conferință de presă.
Calendarul înscrierii în învăţământul primar a fost decalat cu o săptămână, faţă de proiectul supus dezbaterii publice. Prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare începe în 16 februarie, iar înscrierea direct în clasa I în 23 februarie, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei.