- Scris de Daciana ILIE
Într-un raport făcut public de Curtea de Conturi se arată că, în urma vânzării a 40 de hectare de teren care au aparţinut fostei cazarme Ciupercerasca şi care au fost trecute de
Tunul…
Afacerea „Ciuperceasca” este povestea clasică a unui tun de câteva milioane de euro dat de băieţii deştepţi statului prost sau neîntărit, vorba lui Sorin Ovidiu Vântu, ca să cităm din clasici în viaţă. Poveste cu o vânzare dubioasă de teren, scoasă acum la iveală de un raport oficial al Curţii de Conturi.
Conform documentului, terenul, cu o suprafaţă de
Având în vedere evoluţia preţurilor imobiliare din acea perioadă, valoarea terenului nu putea să scadă, cel mult ar fi rămas constantă. În aceste condiţii la control s-a estimat că patrimoniul societăţii a fost prejudiciat cu 13,82 euro/mp, pentru întreaga suprafaţă vândută prejudiciul estimat fiind de 4.874.686 euro (17.687 mii lei la cursul de schimb de 3,6284 lei/euro la data tranzacţiilor din 05.06.2008). Surse din cadrul Parcului Industrial Plopeni spun că terenul a fost împărţit în loturi şi vândut către nişte SRL-uri. Aceleaşi surse susţin că cel împuternicit să semneze actele era directorul de la acea vreme, Dănuţ Cornea, în prezent consilier judeţean din partea PDL. Şi că pe teren ar fi urmat să răsară ditamai cartierul rezidenţial.
Am încercat să-l contactăm telefonic pe Dănuţ Cornea, însă acest lucru nu a fost posibil. Preşedintele din acea vreme al Consiliului Judeţean Prahova, Florin Anghel, nu a comentat această situaţie, pretextând că nu a văzut raportul Curţii de Conturi.
…şi multe alte nereguli
Raportul făcut public de Curtea de Conturi în urma controlului efectuat la începutul anului trecut vorbeşte de asemenea despre multe alte „abateri generatoare de prejudicii” în activitatea Parcului Industrial Plopeni pe vremea când acesta era condus de Dănuţ Cornea. Printre aceste abateri se numără: nerespectarea prevederilor legale în efectuarea cheltuielilor, efectuarea de cheltuieli neprevăzute de legislaţia în vigoare, efectuarea de plăţi fără documente justificative, încălcarea prevederilor legale referitoare la administrarea şi gestionarea patrimoniului statului. Spre exemplu, în cazul contractului de atribuire a lucrării ,, realizare studiu tehnic reţea de apă“, în urma controlului Curţii de Conturi s-a constatat că lucrarea a fost realizată de un subcontractor al societăţii declarată câştigătoarea procedurii cu un preţ de 4 ori mai mic decât preţul contractat de antreprenor.
Prin contractul încheiat la data de 13.05.2008 cu societatea care a fost declarată câştigătoare la selecţia de oferte privind “Realizare studiu tehnic reţea de apă”, fiind de fapt singura care s-a prezentat, s-a stabilit valoarea de 55.112,58 lei (inclusiv TVA) deşi finanţarea asigurată prin programul de investiţii şi bugetul de venituri şi cheltuieli a fost de 38.325 lei.
Asta nu e tot. În perioada 2006-2008 directorul general al SC Parc Industrial Plopeni SA a încheiat contracte de consultanţă şi asistenţă juridică pentru care nu există documente justificative care să ateste realitatea şi legalitatea prestaţiei respective, la baza înregistrării în contabilitate a plăţilor lunare existând numai contractele şi facturile întocmite de către prestator.
Mai vreţi? Mai e. Prin nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, a contabilităţii, s-a constatat plata nelegală a trei contracte de prestări servicii de contabilitate către o societate comercială în condiţiile în care conform organigramei SC Plopeni Industrial Parc SA în perioada 01.11.2005-26.06.2008, are organizat un departament economic cu post de director economic, postul fiind ocupat pe întreaga perioada în care au fost derulate şi contractele cu firma respectivă. Directorul economic a fost încadrat pe perioada nedeterminată, a avut calitatea de expert contabil din anul 2007, deşi nu este o condiţie, şi a primit indemnizaţia de conducere.
Atâta timp cât directorul economic a fost menţinut şi recunoscut de către directorul general, nu se justifică angajarea unei firme specializate care nu a înlocuit departamentul economic, nu a asigurat audit intern sau audit financiar extern.
Şi mai avem. Prin decizie a directorului general, în anul 2008 s-a dispus remunerarea membrilor care au făcut parte din comisia de analiză şi evaluare a ofertelor privind achiziţiile publice, aceştia fiind reprezentanţi ai Consiliului Judeţean în AGA sau CA şi salariaţi ai societăţii. Plata acestor persoane pentru participarea la atribuirea contractelor de achiziţii publice este nelegală deoarece, în conformitate cu HG nr. 901/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului achiziţiilor publice precum şi a planului de acţiune pentru implementarea acesteia, societatea trebuia să organizeze compartiment de achiziţii publice, nu numai să atribuie sarcini de serviciu unei persoane care are şi alte atribuţii, condiţii în care se impune respectarea şi a precizărilor art. 71, alin (2) din HG nr. 925/2006 care prevede că din cadrul compartimentului să fie nominalizată comisia de evaluare.
Am citat, de asemenea, din raportul Curţii de Conturi.
Vă reamintesc că cel care era director la acea vreme al Parcului Industrial Plopeni dă cu votul acum, în Consiliul Judeţean Prahova. Iar cel care conducea la acea vreme Consiliul Judeţean Prahova, acţionar unic al Parcului Industrial Plopeni, este deputat în Parlamentul României. Mai e ceva de comentat?
Angajaţii spitalului din Bălţeşti s-au alăturat unui grup de localnici pentru a participa, miercuri, la un protest spontan, împotriva transformării spitalului în centru de îngrijire a bătrânilor, protestatarii blocând drumul.
SC ADIAMO COMPANY SRL agent contractari si achizitii (brokeri marfuri) Maneciu-Paminteni, Str: Maneciu-Paminteni, nr:120
Consiliul Local Buşteni, care are în administrare Preventoriul TBC Poiana Ţapului, a aprobat reprofilarea acestei unităţi medicale în cămin pentru vârstnici, iar cei 51 de copii care provin din familii cu TBC vor fi trimişi la casele lor.
Trei persoane au fost grav rănite, marţi după amiază, după ce maşina în care se aflau, o Dacia Break inscripţionată cu însemnele specifice ambulanţelor, a derapat şi a căzut într-o râpă adâncă de 25 de metri, situată pe marginea DN1, în zona serpentinelor de la Posada.
Kamikazeonline.ro scrie că, într-o telegramă prezentată de Wikileaks ca fiind din decembrie 2006 se pomeneşte de o întîlnire privată a lui Cristian Tudor Popescu cu diplomaţii americani, în care jurnalistul spune că e prieten de 20 de ani cu Geoană, dar că acesta din urmă îşi face rău şi are aceeaşi problemă ca întotdeauna: e şovăielnic.
O femeie în vârstă de 40 de ani, administrator al unei firme din Ploieşti, a fost reţinută luni sub acuzaţia că a prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ un milion de euro, în urma unor tranzacţii cu cereale.
Portalul reportervirtual.ro prezintă, în exclusivitate, informaţia conform căreia cunoscuta jurnalistă Liliana Ruse de la publicaţia Gândul a demisionat, anunţând, totodată, parafarea unei înţelegeri contractuale cu Realitatea TV.
Deşi au trecut câteva zile de la marea sărbătoare a poporului român - cea de a 93-a aniversare a Marii Uniri din 1918 - nu pot trece cu vederea peste acest eveniment, cu atât mai mult cu cât tinerii mei colegi din presa prahoveană au relatat extrem de sumar tema reunirii Basarabiei cu România, din istorica zi de 27 martie 1918.
Mai săracă în personalităţi politice şi culturale ca în alţi ani, atât din România cât şi din statele vecine unde sunt români, „Zilele Basarabiei-2011” s-au bucurat totuşi de prezenţa unor personalităţi de prim rang, precum acad. Al.Zub, Mircea Ionescu Quintus-preşedinte de onoare al PNL, dr. Victor Durnea- editorul volumului „ Publicistică- Constantin Stere”, lansat cu acest prilej, Mircea Cosma- preşedintele Consiliului judeţean Prahova, Petru Grozavu- editorialist la „Ziarul de Gardă” din Chişinău ( care a răspuns unei invitaţii pe care i-am adresat-o personal ), oficialităţi locale din Ploieşti şi Bucov, un numeros grup de copii ai Şcolii din Bucov.
Stere, nu înainte de a-l ruga pe bunul Dumnezeu să-şi îndrepte privirile şi spre poporul acesta credincios, închinându-ne cu smerenie tot Lui să alăture Zalăul nostru de măreaţa cetate basarabeană - pe care o păstrăm în sufletul nostru - şi de a ne propune că nu vom avea odihnă până ce visul şi isprăvile înaintaşilor noştri nu se vor împlini”.
readucem umbra în conacul complet reamenajat, căruia i s-a pus numele „Muzeul Constantin şi Ion Stere” şi să-i imortalizăm chipul de luptător înflăcărat în bronz. Trăiască Reunirea Basarabiei cu România!”.
rămas de rezolvat doar faza a treia, care înseamnă integrarea R.M. În UE. Atâta timp însă cât Bucureştiul şi Chişinăul controlează situaţia de pe Prut, noi suntem una cu Ţara. Rămâne de rezolvat doar problema graniţei cu UE, nu cu România. Doamne, ajută poporul român!”.